Pensiunea Vicenza Square din Sibiu

Cred că a fost ultimul weekend cu soare și căldură din acest an așa că am ieșit într-o vizită la Sibiu. Despre oraș și peripeții n-am să scriu în acest post, urmează unul dedicat pentru asta.

Am rezervat o cameră la Pensiunea Vicenza Square, situată la 5 minute de Piața Mare. De la început țin să precizez că este clasificată la 5 stele, pe booking.com la 4 stele dar eu zic că se află undeva la 3 stele plus.

Confort

Am stat într-o garsonieră, cu 2 încăperi mari, una din ele cu rol de dormitor iar cealaltă cu o canapea și televizor. Atunci când aleg o locație de cazare, mă interesează să fie curat, să nu pută a vechi și să fie cald iarna sau răcoare vara. Întrucât garsoniera se află în mansardă, toate geamurile erau în tavan. Puțin peste mână cu deschisul și închisul lor dar nu m-a deranjat acest lucru. Din ce știu eu, prin modelul acesta de geamuri trece mai multă lumină decât prin cele normale. Din punct de vedere al confortului, singura obiecție este referitoare la podele, care se mișcă ușor și iți dau senzația că vei ajunge în camera de dedesubt.

Servicii

Foarte bune, cu toate că nu am avut nevoie de foarte multe. Domnișoara (sau doamna) de la recepție a fost foarte amabilă de fiecare data când am cerut o informație.

Parcare

Nu sunt locuri de parcare private, există parcare în fața pensiunii dar aparține de primărie. Prețul unui tichet de parcare pentru o jumătate de zi costă 1 RON.

Prețuri

Prețul pentru o noapte de cazare a fost de 120 de lei / cameră fără mic dejun. Pensiunea nu are un restaurant propriu dar există un restaurant în aceeași clădire. Totuși, am preferat să iau micul dejun în Piața Mare.

Concluzia, în partea de jos a articolului…

20131103_091929

20131103_091910

20131103_091840

Concluzia

Pensiunea Vicenza Square este o alegere ideală pentru un weekend în Sibiu, raportul preț / calitate este foarte bun. Recomand!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.